Ponta, între PSD și PRU. Situația fostului premier, lămurită în următoarele zile

Ponta, între PSD și PRU. Situația fostului premier, lămurită în următoarele zile
Publicat: 05/09/2016, 07:23

„Eu cred că această discuție trebuie să se încheie zilele următoare. Victor Ponta e unul dintre cei mai valoroși oameni pe care i-a avut PSD, un președinte de partid bun, un premier bun, printre cei mai buni premieri,că a făcut lucruri bune împreună cu noi, cu toată echipa. PSD are nevoie de Victor Ponta, România are nevoie de Victor Ponta”, a declarat Liviu Dragnea la RTV.

El a mai spus că-și dorește închiderea subiectului în sens pozitiv.

„Vreau să închidem subiectul ăsta cât mai curând, în sens pozitiv. Nici el nu s-a certat cu mine, nici eu nu m-am certat cu el. El a vorbit mai mult la televizor despre asta, eu mai puțin. O să-l caut zilele următoare să ne vedem și sper să înceapă să muncească alături mine, de colegii noștri, să finalizăm programul de guvernare și să mergem prin țară să vorbim cu oamenii și să le spunem ce vom face pentru ei”, a adăugat președintele PSD.

Deputatul PSD Victor Ponta a declarat, duminică seara, că este decizia lui Liviu Dragnea dacă va merge la PRU pentru a-l ajuta să intre în Parlament, afirmând că decât să ai un jucător pe care să-l ții în tribună, mai bine îl transferi la altă echipă.

„Prima opțiune rămâne PSD. Totdeauna, în orice situație, la orice vârstă și în orice moment”, a mai spus Ponta, precizând că niciodată nu va face rău PSD.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine este principalul suspect în cazul fetiței găsite moartă într-o râpă. A fost ridicat de...
Cu ce se ocupă fiul lui Radu Mazăre, de fapt. Răducu are o afacere care...
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și...
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
„Să fie conștienți cu ce se joacă.” Putin amenință că va lovi țările din Europa...
Locul de poveste din România de care italienii sunt fermecați: 'Unic în lume!'
'Avea inima de PIATRĂ'! Afecțiunea medicală RARĂ de care suferea bărbatul
Trucul prin care Roxana cumpără bilete de avion mai ieftine: "Evit, pentru că sunt mult...
EXCLUSIV VIDEO El e Daniel, tânărul înecat în bazin, în Timișoara. Luna trecută ar fi...
A fost găsită o grenadă acasă la părinții Andreei Tonciu! Mama vedetei a făcut dezvăluiri,...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Cât stele Euro NCAP a primit VW Tiguan, cel mai căutat SUV de familie?
Sursă iraniană: Iranul pune la dispoziţia rebelilor Houthi o rachetă lansată pe mare
Descoperire EPOCALĂ la marginea Sistemului Solar! Arată că de fapt suntem...
Obligatoriu pentru românii din străinătate. Documentul care trebuie depus la ANAF neapărat
Theo Rose și Anghel Damian trec printr-o perioadă dificilă din viața lor. Ce s-a întâmplat
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei din Dolj. Este vorba despre cineva din...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Adrian Minune, mărturisiri dureroase despre momentul în care soția sa, Cati, a avut probleme de...
Legătura dintre femeia care se arunca în fața mașinilor în București și Mirela Vaida. Femeia...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un...
Tinerii din România, pe primul loc în Europa la abandonarea educației după 18 ani
×